Fusesem plecata la bunici pentru cateva zile de aceea nu am scris .Avand in vedere ca nu am mai petrecut timp acolo de mai mult de un an am fost foarte fericita ca ma duc.Odata ajunsa acolo m-am intalnit cu prieteni ..prieteni care in general sunt egali cu o amintire...m-am intalnit cu atatea persoane incat amintirile m-au coplesit.Uluita de atatea sentimente am ajuns la concluzia ca ceea ce nu te distruge te intareste.
Am iesit la o plimbare pe malul muresului sa imi amintesc de acele zile si fusese atat de dragut.In momentul in care mi-am bagat piciorusele in apa am simtit ca ma trece un fior rece ...ma gandeam cat de bolnav poate fi Alex (cel mai bun prieten al meu)ca face baie in apa asta rece am..am inchis ochi si asa cum batea vantul si auzeam apa mi-am dat seama ca am crescut ca nu mai sunt acel copil cu acele vise.Alex s-a uitat la mine ...incepusem sa ma acomodez cu revenirea la copilaria mea si am zis "what th hell cine stie cand mai am ocazia sa mai fiu copil"am fugit pe mal m-am dezbracat si am sarit in apa (apa care era rece apa care era murdara ..dar era ceva ce ma reprezenta)
Obisnuita cu viata plina de trafic obisnuita cu stranduri cu apa curata si incalzita constienta de faptul ca atunci cand ies din apa ma asteapto fie o cistita fie o aprindere de plaman reusisem sa fug pentru o ora de lumea mea.
Am iesit din apa si apa era mult mai murdara decat cand ma bagasem in ea ii spusesem la Alex ca "ai vazut ce murdari suntem " si ma simteam atat de usurata.In drum spre casa ma uitam la iarba ...savuram mirosul de fan....adunam flori ....Doamne cata simplitate ....cata liniste era acolo ...si totul era atat de simplu viata se reducea doar la a fi traita la nimik altceva.Am ajuns acasa am iesit la distractie cu cei din sat si apoi urma sa mergem acasa ne-a venit ideea nebuna(mie si lui Alex)sa mergem acum pe malul muresului .Oau...nu am cuvinte ..daca ati sti cata pace era acolo cat de frumos era cand stateai sa asculti apa cum curge si vantul cum bate si frica pe care o simti ca vine vreo soparla si se urca pe tine sau vine vreun arici sau orice altceva si te sperii..dar astea toate nu contau....imi era doar dor de iubitul meu si asta m-a intristat putin ...dar eram cu cel mai bun prieten al meu intr-un peisaj suberb...deasupra un cer limpebe si plin de stele ...si apa ....
Se poate ca daca as traii acolo zi de zi nu as observa acestea dar pentru mine a fost o relaxare extraordinara si asa de odihnita ma simt ajunsa acasa dar ma intreb daca am suficienta putere sa iau totul de la inceput....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu