Pain

Durerea este unul dintre cele mai interesante şi studiate fenomene, mai ales în medicină. Durerea este o manifestare a faptului ca ceva nu e în regulă că ceva nu funcţionează cum trebuie. O acţiune normală în acest moment este să cauţi declanşatorul durerii şi în final să combaţi durerea cu metodele ce le ai la îndemână. Sună simplu dar practic este foarte complicat, greu, dificil şi dacă aş cunoaşte alte sinonime le-aş trece şi pe acelea. 

Am să trec la exemple concrete. Avem o durere de cap şi ştim că e de la stress luăm un antinevralgic şi gata. Avem o durere de cap şi ştim că ne doare de la răceală luăm un paracetamol şi gata. Ce facem când avem migrene şi orice pastilă am lua durerea nu trece persistă rămâne acolo să ne amintească cât de neputincioşi suntem în faţa ei.  Alt exemplu: ne doare stomacul pentru ca nu am mâncat de dimineaţă, mergem şi mâncăm şi la scurt timp după ne trece durerea. Ne doare stomacul pentru că am băut o limonadă şi avem  acid luăm un dicarbocalm şi ne trece. Dar ce facem atunci când avem ulcer şi indiferent ce facem durerea nu trece din nou e acolo ...să vedem cât de neputincioşi suntem.  Ultimul exemplu e o zi de vară liniştită şi frumoasă e 12 noaptea şi decidem să facem o baie dar cînd ieşim e frig şi la câteva ore după încep să ne doară rinichii luăm un piafen sau nospa şi durerea trece. Ce se întâmplă însă când avem pietre la rinichi..... ni se elimină pietrele.....durerea e îngrozitoare şi din nou nu este nimic ce poate schimba acest lucru.... durerea e...şi nu mai repet. 

Una dintre cele mai mari dureri este aceea pe care o simţim când pierdem pe cineva drag sau când pierdem pe cineva care ne-a creat nişte amintiri frumoase. Acea durere de suflet, acel ghiont din stomac. Acea tăiere a respiraţiei când ne gândim la ceea ce a fost frumos şi acele lacrimi care curg pe obraz pentru că ştim că ne doare, acel ghiont şi tăiere a respiraţiei care ne aduc aminte că nu mai este nimic de făcut ....pentru că suntem neputincioşi împotriva durerii. Unii ar spune că aceată durere este doar în capul nostru că noi ne-o imaginăm şi dacă suntem destul de puternici o putem învinge. Poate e aşa ....poate nu .....poate e vorba de curajul de a combate durerea.

Dar ce se întâmplă când durerea dispare? Este absenţa dureri semnul că totul e în regulă? Că totul funcţionează cum trebuie? Când durerea dispare suntem vindecaţi? Ei bine nu. Uneori lipsa durerii poate însemna că lucrurile s-au agravat şi trebuie făcut ceva. Alteori lipsa durerii înseamnă că pur şi simplu ne-am obişnuit cu ea. În cele mai fericite cazuri lipsa dureri înseamnă echilibru, bine, în regulă şi chiar vindecare. 

Durerea e ceva pozitiv, ne arată că ceva nu e în regulă şi dacă nu ar fi durerea poate nici nu am ştii că există o problemă. 

Aşa că fie că sunt migrenele, stomacul, rinichi sau durerea din suflet,ghionturile şi tăierea respiraţiei durerea este un semn bun pentru că este cea care te împinge să iei iniţiativă să faci ceva ca ea să dispară. În final durerea nu este decât primul pas spre vindecare.  

Scenarii

Viața ne învață multe lucruri iar una dintre cele mai importante lecţii este aceea că toate lucrurile vin la momentul lor.  Fiecare dintre noi ne imaginăm o serie de scenarii, planuri şi scopuri pentru vieţile noastre. Unele se realizează foarte repede, altele se realizează foarte uşor şi foarte rapid în schimb cele mai importante pentru noi sunt de obicei cu totul altfel decât le-am imaginat sau apar doar atunci când nici nu mai speram la ele. 

Ne trezim dimineaţa şi ne imaginăm cum va decurge ziua respectivă, ce avem de făcut şi ce trebuie să terminăm, însă de foarte multe ori ajungem seara acasă şi ne dăm seama că ziua nu a fost chiar aşa cum am crezut noi că va fi. Unii spun ca nu ar mai trebuii sa ne facem planuri, alții spun că trebuie să facem planuri tocmai pentru ca să ne putem concentra. Suntem oamenii şi atunci când ne facem planuri şi acestea nu ies, ne oprim din a face planuri, a visa pentru că ştim că oricând se mai poate întâmpla ceva să se schimbe aceste planuri. În schimb atunci când planurile ne ies aşa cum vrem noi, ne gândim că oare merităm, sau e bine ceea ce se întâmplă sau poate este pur si simplu prea mult pentru noi. 

Asa ne petrecem majoritatea timpului, imaginând ceea ce ne dorim şi transformându-ne dorinţele în scopuri. Încercând să ne atingem scopurile pe baza unor planuri. Care planuri devin ulterior nişte scenarii conform cărora am vrea să ne trăim viaţa. Asa ne scriem propria poveste a cărei autori suntem, cum spunea Shakespeare. Tindem să credem că atunci când lucrurile nu ies aşa cum am vrut noi e vina actorilor din piesa fără să ne gândim că defapt: noi am ales actorii şi noi am scris scenariu. Criticii vor spune că nu suntem destul de maturii pentru o astfel de piesă, sau că am grăbit lucrurile sau că actorii nu erau pregătiţi pentru rolurile create. 

În concluzie, în piesa şi în scenariile din viaţa noastră totul este o chestie de "timming" trebuie doar să găsim actorii potriviţi pentru rolurile lor, momentele potrivite pentru anumite scene. Dar cel mai important este ca să pregătim un scenariu pentru noi, personajul principal, care să ni se potriveasă. Un astfel de scenariu presupune că suntem suficient de maturi şi de echilibraţi pentru rolul pe care l-am pregătit pentru noi. Dar în acelaşi timp înseamnă să conştientizăm că ceilalţi actori din piesa noastră s-ar putea  să improvizeze, sau să nu fie potriviţi pentru rolul creat pentru aceştia.