Fantomele vietii

Ce titlu dragut:)) parca ar fi luat din textul unei manele de 2 bani.Fiti fermi convinsi ca inspiratia nu a venit de la o manea ci din haosul pe care il traim zi cu zi. Sa va povestesc ce se intamplase acum cateva minute in fata blocului meu.

O femeie sta in mijlocul unei sosele cu 6 benzi si urla: "dute...dute lasa-ma in pace" fara sa vada masinile, sa auda galagia produsa de frane si claxoane si fara sa constientizeze riscul la care se expune. Aparitia ambulantei e ironica, reuseste sa opreasca masinile, traficul dar ramane impotenta in fata unei femei care nu face nimic altceva decat sa se invarta in cerc vesnic strigand "dute.....dute lasa-ma in pace". In final apare si eterna si mult laudata politie care bineinteles ca intr-un mod oarecum agresiv solutioneaza problema. Femeia e legata de targa urla si se foieste .....se aude un urlet groaznic si apoi liniste. Oamenii ingroziti se apropie sa vada ce se intampla, puritanii isi fac cruce si pleaca mai departe......o voce nedumerita a asistentei...."a murit"......5 secunde de liniste si o asistenta nedumerita, femei cu lacrimi in ochi, copii socati, oameni indiferenti si ....un claxon puternic care ne readuce pe toti cu picioarele pe pamant.

Oamenii..... incep sa plece. Traficul..... revine la normal. Eu ....eu inchid geamul. Aud pe scara ca era o "nebuna bolnava a avut o viziune si sa speriat atat de tare incat a facut infart". Stateam pe hol lipita cu urechea de usa sa ascult vesti despre o fiinta pe care nu o cunosteam, nu o vazusem , nu o auzisem in speranta ca cineva a reusit sa o resusciteze. Recunosc mi-a dat o lacrima pentru ca undeva in povestea ei ma regaseam.....si consideram ca ne regasim fiecare intr-o oarecare masura.

Cand eram mica .....imi era frica de galagia de la etajul aflat deasupra noastra......Imi era frica sa ma duc la toaleta pentru ca aveam senzatia ca ceva iese din ea si ma musca de fund. Cand am fost in spital imi era frica de durere, de masca de oxigen si de tuburile la care eram legata. Cand am crescut mai mare imi era frica de colegi insensibili din generala care reuseau sa ma jigneasca cu ignoranta lor sau cu cuvintele lor stupide. Am crescut putin ..in liceu imi era frica sa imi pierd virginitatea. Iar acum ca....tanara sau poate umpic adulta imi e frica de esec.... si de singuratate. Toate aceste temeri imi creau cosmaruri si cand eram mica si acum ...si creau fantome la care nu puteam sa le spun mai mult decat "dute.....dute lasa-ma in pace"

Mi-a scapat inca o lacrima pentru ca realizam ca acea femeie era mult mai aproape de mine decat credeam ....ca ma regaseam in fiecare cuvant pe care "mi-l" spusese. Brusc toate miscarile ei periculoase si inconstiente incepeau sa prinda un sens. Cati dintre noi nu fugim .....fugim de cate ori putem sa scapam de ceva. Care dintre noi nu zice cel putin o data pe saptamana: "dute lasa-ma in pace"?

Si pe masura ce imi curgeau lacrimile realizam ca singura diferenta dintre mine si acea femeie era ca pe tot parcursul vietii am avut oamenii care sa "ma minta frumos". Mama mi-a spus ca monstrii nu incap in toaleta. Tot ea m-a dus la vecini de sus sa vad de unde vine galagia. Asistentele mi-au promis mereu ca nu o sa ma doara si asta imi usura durerea. Sora mea imi spunea sa nu ma supar pe colegi ca sunt prosti. Cu virginitatea...m-am descurcat cumva. Si acum profesorii de la facultate spun ca esecul este ceva ce nu exista...ca doar noi interpretam ceva ca fiind esec. Femeia aceasta nu a avut minciuni frumoase si a trait o viata in adevarul ei ...adevar care a ucis-o (cat de tragic si dur suna).

Iar eu ....eu am ramas cu concluziile mele viata noastra e plina de fantome.... Fantome pe care noi le creem prin sarcinile pe care ni le atribuim. In final ...cred ca viata noastra se reduce la o fuga...o fuga permanenta.Fugim....ca sa ne aparam de fantomele pe care noi le-am creat.