Bunul simt , o sintagma devenita arhaism intretimp pentru ca "el" aproape ca nu mai exista. Daca in transportul public (care a devenit locul numarul de socializare) unii dintre noi ne mai ridicam sa lasam varstnicii (babele in limbajul unora) sa stea jos, in ziua de azi, nici un baiat nu se ridica sa stea jos o domnisoara(nu, nu nu ma plang- sau poate numai putin). Una dintre recentele intamplari din viata mea mi-a aratat ce inseamna sa fi cu adevarat lipsit de bun simt(si nu are nimic de a face cu transportul public). Atunci cand am povestit aceasta intamplare celor din jur am primit raspunsuri de genul "no bine no la ce te astepti si tu"(fara no-ul ardelenesc nici nu suna bine ) sau "da asta e ceva normal"sau "of tu mai bagi in seama chestiile astea" , am fost putin socata. Imi vine greu sa cred ca nu mai reactionam la lipsa de bun simt si ca pur si simplu traim cu ea (am senzatia ca e ca un chist malign cu care traiesti desi stii ca duce la moarte).
Ideile noatre stupide in care sustinem ca extremele sunt ideale sau distructive vorbim de rau si de bine de pace si de razboi de ura si de iubire. Ah da oamenii moderni au mai adaugat aici dependenta si independenta, sexul si dragostea, bogat si sarac( romanii au adaugat Elodia si Cioaca). La ce bun atatea extreme si ele nici macar nu exista sub forma lor pura (daca am stii sa definim si puritatea). Pana la urma eu am senzatia ca ele apar ca extremele unui segment. Deasemenea, cred ca oriunde ne-am afla pe acest segment ne putem schimba "locul"de indata ce schimbam ceva in atitudinea sau actiunile noastre. Plus ca nu reusesc si nu am reusit niciodata sa inteleg rostul acestor extreme....
Pacea, trecand peste incercarile dificile de a o clasifica, explica si definii, este azi un subiect tabu. Desi apare ca subiectul discutat in tot a doua emisiune din america (e o chestie auzita la tv deci nu va bazati ca e adevarata)sub sintagma pace interioara sau pace internationala sau pacea mediului inconjurator si n alte combinatii totusi reuseste sa ramana o enigma. care dintre voi nu cautati pacea? Indiferent de forma pe care o ia ea probema e ca nu o gasiti niciodata sau cand o gasiti va plictiseste, va enerveaza va sperie. Asadar pacea este ceva ce pana la urma ,pe mine, ma sperie pentru ca e sinonima necunoscutului. Pacea o asociez cu noaptea care dupa traficul si agitatia zilnica este placuta dar dupa un timp e prea liniste si apare frica. Pe mine pacea ma sperie indiferent de definirea ei.....
Iubirea ..fenomenul acesta. Initial iubirea era un concept al romanticilor ulterior a devenit valoare, apoi a disparut iar azi ia forma unei strategii de marketing sau un fenomen. Daca stam o clipa si ne gandim lipsa iubirii este cauzatorul numaru 1 al miscarii emo. Pe langa asta telenovela, filmele, produsele toate au la baza iubirea. Si ce este iubirea defapt? Este un cuvant? Un sentiment? O traire? Pana la urma iubirea este mult mai mut decat toate astea si mult mai putin in acelasi timp. Iubirea....nu se poate definii pentru ca nici o definitie nu va reusii sa ii acopere toate aspectele.
Ei bine toate aceste elemente ma conduc in viata. Desi de multe ori am senzatia ca sunt degeaba, nesemnificative sau inventate viata imi arata ca sunt necesare nu doar importante. Dar totusi de fiecare data cand ma ghidez dupa ele am senzatia ca ele insuficiente desi nu e asa. Oamenii sunt invatati sa ignore lucrurile mici pentru ca sunt mici dar problema e ca oamenii se sperie si se trag in spate de la lucruri mari pentru ca acestea uneori nu au importanta. Poate ca aceste cuvinte pe care le scriu sunt, pentru cei cu o experienta de viata mai mare ca a mea, banalitatii prostii peste care ei au trecut demult. Dar daca sunt asa banalitati asa prostii de ce apar la cei mai multi dintre noi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu